Poveste de viață: Bunica – Partea a IV-a
După acea zi, cuvintele bunicii au rămas cu mine mai mult decât mi-aș fi imaginat. „Oamenii nu au nevoie doar de lucruri. Au nevoie de oameni.” Le auzeam de fiecare dată când mă simțeam singură, de fiecare dată când viața mă împingea să alerg după probleme, după griji și după lucruri care păreau importante. Am început să o vizitez mai des. Nu pentru că îmi cerea ea. Nu pentru că mă obliga cineva. Ci pentru că simțeam că timpul petrecut lângă ea avea o valoare pe care nu o găseam nicăieri altundeva. Într-o după-amiază de vară, am găsit-o privind pe fereastră. Soarele intra încet în cameră și îi lumina chipul obosit. M-am așezat lângă ea fără să spun nimic. Pentru câteva minute am stat amândouă în liniște. — La ce te gândești, bunico? am întrebat-o încet. A zâmbit. — La viață. — Și ce spune viața? A rămas câteva clipe tăcută. — Că trece prea repede. Răspunsul ei m-a făcut să privesc altfel tot ce era în jur. Pentru ea, fiecare zi devenise prețioasă. Fiecare vizită. Fiecare conversație. F...