Între trei lumi și iubire

Eu privesc prin fereastra casei cum se lasă seara. Copiii mei – 11, 8 și aproape 2 ani – dorm liniștiți, iar soțul îmi zâmbește din sufragerie. Dar în inima mea simt adesea că trăiesc între trei lumi: lumea de mamă, lumea de soție și lumea mea proprie, care mereu pare că se pierde printre ele.

Sunt mamă: responsabilă pentru fiecare pas, pentru emoțiile lor, pentru râsul lor și chiar pentru lacrimile lor. Sunt mereu prezentă, chiar și atunci când oboseala mă apasă, pentru că dragostea mea pentru ei nu poate fi măsurată.

Sunt soție: vreau să fiu sprijin, parteneră, prietenă, să împart grijile și bucuriile, să păstrez cu soțul meu o legătură care să reziste printre schimbările zilnice, printre nopțile nedormite și haosul cotidian.

Și da, uneori simt că nu ajung nicăieri, că nu sunt suficient de bună în niciun rol. Dar apoi privesc cei trei copii adormiți și simt că tot ce fac contează. Și când soțul îmi spune: „Te admir pentru tot ce faci”, înțeleg că nu trebuie să fiu perfectă. Trebuie doar să fiu prezentă, cu iubire și răbdare, și să învăț să împart timpul și inima mea între ei.

Viața mea nu e ușoară, dar e frumoasă. Pentru că fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, fiecare „te iubesc” pe care îl primesc de la soț și copii, mă face să știu că tot ce dau se întoarce înapoi sub formă de iubire pură.