Parentig modern:între blândețe și disciplină!

Parenting modern nu înseamnă lipsă de disciplină.
Înseamnă echilibru.
Copiii noștri au nevoie de iubire, de validare, de timp de calitate. Dar au nevoie la fel de mult și de limite clare, de reguli care îi fac să se simtă în siguranță. Un copil fără limite nu este un copil liber, ci un copil confuz.
Părinții permisivi iubesc mult. Atât de mult încât, uneori, le este teamă să spună „nu”. Teamă să nu rănească, să nu traumatizeze, să nu fie percepuți ca părinți „răi”. Dar adevărul este acesta: a pune limite nu înseamnă a iubi mai puțin.
Disciplina nu înseamnă pedepse dure, țipete sau autoritate oarbă. Disciplina înseamnă consecvență, explicații, asumare. Înseamnă să fii calm, dar ferm. Să fii prezent chiar și atunci când copilul e supărat pe tine.
Parentingul modern nu crește copii care fac tot ce vor, ci copii care știu: – să respecte
– să aștepte
– să gestioneze frustrarea
– să înțeleagă că lumea nu se învârte doar în jurul lor
Un copil care nu învață limitele acasă le va învăța mai târziu, de la viață. Iar viața nu explică, nu are răbdare și nu mângâie.
Să fim părinți empatici, dar și ghizi.
Să fim blânzi, dar fermi.
Să creștem copii fericiți, nu copii conduși de impulsuri.
Pentru că iubirea adevărată nu spune doar „da”, ci știe când și de ce să spună „nu”.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Arbitru între frați

Dacă ești mama de 2 sau 3 copii atunci mesajul următor este pentru tine. Da ați auzit bine am ajuns sa fiu arbitru ,un arbitru important as zice eu între copii mei. Da, da și da ați auzit bine – am ajuns să fiu arbitru în propria casă. Și nu orice arbitru… unul foarte important, aș zice eu, între copiii mei. În ultima vreme parcă totul s-a schimbat. Înainte se mai certau, dar acum…acum  parcă e o competiție  nonstop:cine primește primul atenția, cine ia jucăria, cine strigă mai tare. Parcă suntem într-un concurs de KO de multe ori,și cel mai tare mă îngrozește că se petrec sub privirile celei mici (mezina casei) Și eu? Eu stau între ei, încercând să țin echilibrul, să nu fie lacrimi, să nu fie supărări mari, să nu fie reproșuri care rămân prea mult în suflet.Si sa nu rămână nici accent asupra celei mici .Pentru că știm că cei mici sunt că un burete ce absorb tot. Uneori e greu. Uneori mă simt obosită, copleșită și frustrată  și aș vrea doar să fie liniște 5 minute. Mă și...
Citiți mai multe

Părinții permisivi toxici: când bunătatea devine dăunătoare

Introducere: Mulți cred că a fi un părinte permisiv înseamnă doar a fi iubitor și flexibil. Dar când permisiunea devine lipsă de limite, consecințele pentru copii pot fi serioase. Părinții permisivi toxici nu învață copilul responsabilitate, autocontrol și respect, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea emoțională și socială. Ce înseamnă părinți permisivi toxici: Nu pun limite clare și constante. Cedează mereu în fața tantrumurilor sau cererilor exagerate. Evită să disciplineze sau să corecteze comportamentele nepotrivite. Încurajează dependența emoțională, fără a încuraja autonomia. Efectele asupra copiilor: Lipsa respectului pentru reguli și autoritate. Probleme de gestionare a frustrării și a emoțiilor. Anxietate sau nesiguranță în luarea deciziilor. Dificultăți în relațiile sociale, pentru că nu înțeleg limitele. Cum să recunoști și să gestionezi: Observă dacă copilul tău sau copiii din jur par confuzi în privința regulilor. Încearcă să stabilești limite clare și constante, chiar...
Citiți mai multe

🌿 Poveste de viață: Bunica – Partea a III‑a

 De fiecare dată când ajungeam la ea, mă lovea aceeași liniște grea, o liniște care parcă îmi spunea că timpul trecuse prea repede peste tot ce fusese cândva viu în casa aceea. Bunica mă aștepta mereu în același loc, pe marginea patului, cu mâinile ei mici și obosite strânse una peste alta, ca și cum ar fi ținut acolo toate amintirile noastre. Când mă vedea, i se luminau ochii. Nu pentru că aduceam ceva, nu pentru că veneam cu vreo veste, ci pentru că eram acolo. Pentru ea, simplul fapt că intram pe ușă era o bucurie pe care nu o mai găsea nicăieri. Mă așezam lângă ea și o lăsam să vorbească. Uneori repeta aceleași povești, aceleași întâmplări din tinerețea ei, aceleași lecții pe care mi le spusese de zeci de ori. Dar acum, când o ascultam, înțelegeam altfel. Fiecare cuvânt era o bucățică din ea, o parte din viața ei pe care nu voiam să o pierd. Îmi povestea despre cum crescuse copiii singură, despre cum învățase să fie puternică atunci când nu avea pe nimeni. Îmi spunea că viața n...
Citiți mai multe