Prima zi de grădiniță… și bebe care avea alte planuri „O zi mică, un pas mare”

 O zi mică, un pas mare”

Dimineața începea cu emoții. Cea mare era pregătită: rochiță aleasă cu grijă, părul prins frumos, ghiozdănelul nou care strălucea de mândrie.Eu încercam să par calma dar în sufletul meu era un mic uragan.

Bebe, în schimb, era într-o stare… artistică.Adică voia să atingă tot, să tragă de tot și să comenteze la tot.Cea mare își punea ghiozdănelul pe umeri.Bebe o privea cu ochii mari și, evident, voia și el ghiozdan.

Așa că a început să tragă de al ei.

– „Mami, spune-i să nu-mi ia ghiozdanul!”

– „Mami, vreau și eu!”

– „Mami, el plânge!”

Am inceput sa respir adânc. Era doar ora 8 și deja simțeam că am trăit o zi întreagă.

Drumul spre grădiniță

Cea mare mergea emoționată.

Bebe, în brațele mele se zvârcolea ca un ghem de energie pură.

– „Mami, jos!”– „Mami, sus!”

– „Mami, vreau în brațe!”

– „Mami, nu vreau în brațe!”

Il tineam,il mutam,si mai ca il reasamblam ca pe un puzzle viu.

La poarta grădiniței

Când am ajuns, cea mare s-a oprit.Brusc, curajul ei s-a topit ca înghețata la soare.

– „Mami… dacă nu-mi place?I-am șters o lacrimă mică și i-am zâmbit.Fix în acel moment, bebe a decis că e momentul perfect să… țipe fără motiv.Doar pentru că putea.

Incercam să o liniștesc pe cea mare cu o mână, iar cu cealaltă îl țineam pe bebe care se arcuia ca un acrobat profesionist.

Cea mare se uită la el și imi zise:„Mami, cred că el e mai speriat decât mine.”

Și a râs .Am râs și eu, cu ochii umezi.

Bebe… a țipat în continuare, pentru atmosferă.

Cea mare a intrat în clasă, timidă, dar curajoasă iar eu am rămas la ușă cu inima strânsă si cu ochii in lacrimi.Bebe, văzând că sora lui intră undeva fără el, a început să se agite și mai tare. Eu am rosit ,educatoarea a zâmbit, iar bebe era convins că grădinița e un club exclusivist din care el a fost nedrept exclus.