VIATA CU 3 COPII SI USOR SI GREU

Sunt zile în care viața cu trei copii pare mai mult decât pot duce.
Nu pentru că nu i-aș iubi. Ci pentru că sunt om.
Cu trei copii, liniștea devine un lux. Zgomotul începe de dimineață și se termină târziu, când în sfârșit adoarme și ultimul. Fiecare copil are nevoile lui, emoțiile lui, ritmul lui, iar tu ești mereu la mijloc, încercând să nu lași pe nimeni în urmă. Unul plânge, unul te strigă, unul are nevoie de tine chiar acum. Și de multe ori simți că nu mai ai timp nici să respiri.
Oboseala nu e doar fizică. E mentală. E emoțională. E acel sentiment că orice ai face, tot nu e suficient. Că n-ai fost destul de răbdătoare, destul de atentă, destul de prezentă. Te lupți cu vinovăția, cu comparațiile, cu imaginea mamei „perfecte” care pare să le facă pe toate fără efort.
Cu trei copii, nu mai există pauze reale. Există doar momente scurte în care stai jos și te gândești la ce urmează de făcut. Mese, teme, spălat, strâns, împăcat certuri, explicat aceleași lucruri de zece ori. Și totul se repetă, zi după zi. Uneori te întrebi când ai devenit atât de obosită și unde ai dispărut tu, ca persoană.
Și totuși, în mijlocul acestui haos, există momente care te opresc în loc. Momente mici, dar puternice. Când îi vezi cum se caută unul pe altul, cum se apără, cum se joacă fără tine. Când râd cu poftă și casa, pentru câteva clipe, nu mai pare atât de aglomerată. Când te îmbrățișează toți trei și simți că inima ta trebuie să se lărgească, ca să încapă atâta iubire.
A avea trei copii înseamnă să înveți să fii puternică în tăcere. Să mergi mai departe chiar și când ești frântă. Să te trezești dimineața obosită și totuși să găsești puterea să continui. Nu pentru aplauze. Nu pentru validare. Ci pentru ei.
Nu e ușor. Nu e roz. Nu e ca în poze.
Dar e real. E viață. E iubire dusă la extrem.
Și poate că nu trebuie să fim mame perfecte. Poate e suficient să fim mame care rămân, care încearcă, care iubesc chiar și atunci când sunt epuizate.
Cu trei copii, nu supraviețuiești doar. Crești. Te rupi și te reconstruiești zilnic.
Și chiar dacă uneori pare prea greu, adevărul e că dragostea asta — deși te obosește — te ține în picioare.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Arbitru între frați

Dacă ești mama de 2 sau 3 copii atunci mesajul următor este pentru tine. Da ați auzit bine am ajuns sa fiu arbitru ,un arbitru important as zice eu între copii mei. Da, da și da ați auzit bine – am ajuns să fiu arbitru în propria casă. Și nu orice arbitru… unul foarte important, aș zice eu, între copiii mei. În ultima vreme parcă totul s-a schimbat. Înainte se mai certau, dar acum…acum  parcă e o competiție  nonstop:cine primește primul atenția, cine ia jucăria, cine strigă mai tare. Parcă suntem într-un concurs de KO de multe ori,și cel mai tare mă îngrozește că se petrec sub privirile celei mici (mezina casei) Și eu? Eu stau între ei, încercând să țin echilibrul, să nu fie lacrimi, să nu fie supărări mari, să nu fie reproșuri care rămân prea mult în suflet.Si sa nu rămână nici accent asupra celei mici .Pentru că știm că cei mici sunt că un burete ce absorb tot. Uneori e greu. Uneori mă simt obosită, copleșită și frustrată  și aș vrea doar să fie liniște 5 minute. Mă și...
Citiți mai multe

Părinții permisivi toxici: când bunătatea devine dăunătoare

Introducere: Mulți cred că a fi un părinte permisiv înseamnă doar a fi iubitor și flexibil. Dar când permisiunea devine lipsă de limite, consecințele pentru copii pot fi serioase. Părinții permisivi toxici nu învață copilul responsabilitate, autocontrol și respect, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea emoțională și socială. Ce înseamnă părinți permisivi toxici: Nu pun limite clare și constante. Cedează mereu în fața tantrumurilor sau cererilor exagerate. Evită să disciplineze sau să corecteze comportamentele nepotrivite. Încurajează dependența emoțională, fără a încuraja autonomia. Efectele asupra copiilor: Lipsa respectului pentru reguli și autoritate. Probleme de gestionare a frustrării și a emoțiilor. Anxietate sau nesiguranță în luarea deciziilor. Dificultăți în relațiile sociale, pentru că nu înțeleg limitele. Cum să recunoști și să gestionezi: Observă dacă copilul tău sau copiii din jur par confuzi în privința regulilor. Încearcă să stabilești limite clare și constante, chiar...
Citiți mai multe

🌿 Poveste de viață: Bunica – Partea a III‑a

 De fiecare dată când ajungeam la ea, mă lovea aceeași liniște grea, o liniște care parcă îmi spunea că timpul trecuse prea repede peste tot ce fusese cândva viu în casa aceea. Bunica mă aștepta mereu în același loc, pe marginea patului, cu mâinile ei mici și obosite strânse una peste alta, ca și cum ar fi ținut acolo toate amintirile noastre. Când mă vedea, i se luminau ochii. Nu pentru că aduceam ceva, nu pentru că veneam cu vreo veste, ci pentru că eram acolo. Pentru ea, simplul fapt că intram pe ușă era o bucurie pe care nu o mai găsea nicăieri. Mă așezam lângă ea și o lăsam să vorbească. Uneori repeta aceleași povești, aceleași întâmplări din tinerețea ei, aceleași lecții pe care mi le spusese de zeci de ori. Dar acum, când o ascultam, înțelegeam altfel. Fiecare cuvânt era o bucățică din ea, o parte din viața ei pe care nu voiam să o pierd. Îmi povestea despre cum crescuse copiii singură, despre cum învățase să fie puternică atunci când nu avea pe nimeni. Îmi spunea că viața n...
Citiți mai multe